Ne-am imbarcat in KLM ca sa ajungem in Stockholm, dar cu mintea eram deja la destinatia noastra finala ("de abia astept ziua de luni!"), Junosuando, vreo 100 km la nord de cerul polar, despre care visam ca este o mare de zapada si de brazi argintii, care se scalda in lumina pretutindeni de apus a unui soare lenes care mai mult hiberneaza. Pana la urma, s-a dovedit a fi exact asa, dar inca nu era vremea sa vedem asta.
Am ajuns in Stockholm-ul rece cu vantul lui de gheata, casa perfecta a Craiesei Zapezii. Lacurile inghetate, gheata de pe pietonale, vantul, intunericul, nu au facut din Stockholm cel mai primitor oras, insa curiozitatea ma macina sa ies sa merg prin lapovita. Localnicii spuneau ca este un oras foarte frumos, si chiar daca nu am simit asta din prima, cand ne-am intors din nord am avut parte de niste experiente uimitoare intr-un timp foarte scurt. Asta m-a lasat cu gandul de a ma intoarce acolo, sa privesc totul cu ochi noi, cu proprii mei ochi, fara sa imi spuna nimeni care sunt cladirile care merita vazute, pe unde sa ma plimb, unde sa mananc.
Si nu am vrut sa pozez toate acele locuri pe care poti sa le vezi in carti postale. Pentru mine, Stockholm inseamna - asa cum mi-l aduc aminte acum - asfalt ud de zapada curata topita, vantul rece peste fata, aerul tare, bicicletele parcate in locuri ciudate, West End Girls, metroul si autobuzele perfect de punctuale, oamenii interesanti de toate natiile, restaurantele cochete in care priveam prin ferestrele mari, si nu in ultimul rand, in mod incredibil, filipinezi.
Ambasada Filipinelor din Stockholm se va inchide din cauza crizei financiare, statul filipinez decizand sa pastreze o singura ambasada in tarile nordice, si anume pe cea din Oslo. In urma acestui fapt, pentru cei aproximativ 13,000 de filipinezi care traiesc in Suedia va fi mult mai greu sa isi reinnoiasca vizele de munca si pasapoartele, fiind nevoiti sa mearga pana in Norvegia pentru a face asta. Din aceasta cauza, ei protestau sambata seara in fata ambasadei Filipinelor din Stockholm.
Luni, cu noaptea in cap, ne-am dus la aeroport, sub cerul norilor roz de rasarit. Aveam toate bagajele pregatite, dar nu stiam la ce sa ne asteptam. Nordul Suediei ne astepta, cu cainii husky, zapada alb-stralucitoare ca pielea lui Edward Cullen in lumina soarelui, si mai ales, cu aurora...
Dar despre asta in episodul urmator...
Un comentariu:
Ai îmbrăţişat-o pe Crăiasa Zăpezilor din partea mea? :)
Trimiteți un comentariu