Nothing really matters

Incerc sa nu mai dau titluri in limba engleza dar de fiecare data se potrivesc bine de tot... Am iesit iar sa iau plaja la picior pana in capatul celalalt. M-am oprit la terasa la care cantau formatii rock. De fiecare data, acolo erau cei mai multi oameni - nu la mese, ci pe strada sau pe plaja privind la cantareti. Eu m-am asezat la o masa si am luat un San Miguel. Mi-a placut dedicarea cu care cantau toti, si faptul ca aveau in ei miscari pe care le vezi in videoclipuri rock pe MTV in anii '80 si '90.

Au cantat multe balade, cred ca aste prefera in general. Apoi au mai cantat la cerere cateva melodii, printre care si Buffallo Soldier, si Bohemian Rhapsody, care a fost melodia de inchidere apoteotica. A sunat foarte original.

Instrumental vorbind, sunau foarte bine, se vede ca munceau mult, iar figurile erau savuroase. Tobosarul isi arunca betele in aer, chitaristul isi dadea chitara pe dupa gat, iar solistii... pur si simplu se chinuiau mult cantand!

Dupa ce am plecat de acolo, am vrut sa vad daca Red Pirates a fost o chestie de o noapte sau fantasticul se pastreaza si alta data. Cand am ajuns nu canta nimeni, dar daca tot am ajuns pana in partea cealalta a insulei, mi-am zis ca pot sa raman sa beau o bere si apoi sa ma intorc. A luat un San Mig Light, m-am asezat pe o bancuta, si ca sa treaca timpul, am scos din rucsac "What I Talk About When I Talk About Running" (Haruki Murakami) pe care o cumparasem din aeroportul din Istanbul (dar asta e alta poveste!). Dupa cateva minute, tipul care canta cu 2 seri inainte si-a facut aparitia, si-a luat chitara si a inceput sa cante... Tineam cartea in maini si nu imi venea sa cred ce acorduri a inceput sa cante. Era Norwegian Wood a celor de la Beatles. De ce era asta asa de extraordinar? Magia continua.