Erielyn

Lyn and I discussed a week ago that we should take some photos. It's taken us some time to meet up to actually do this, but in the end, we took a trike to the south part of White Beach to this deserted resort (apparently the owner died during kite surfing, when he crashed in his own resort on the beach). Lyn showed me around that part of the beach and we took some shots in a couple of locations. Beautiful as always, she bathed in the sunlight, relaxed and inquisitive at the same time towards my intrusive presence.

The warm sun was setting with a colourful show, and we started to walk on the beach, talking this and that. She kept texting her friend and also something work related, but that didn't bother us. We kept walking, whilst the sail boats danced for the sun one more time.

We stopped at the Red Pirates and had a beer-slash-juice, preparing to go have dinner with some friends.The sun disappeared beneath the sea's blanket, and we watched the residual red light and the fading dark blue of the sky. On was another night!

Laitmotivul "Copii pe plaja"

Copiii de pe Bulabog va saluta calduros si cu retinere.

Skimboarding

In timp ce multimile de oameni se inghesuiau pe plaja ca sa faca poze cu apusul (de ex. sa fie pozati cu apusul in spate, in timp ce sar in prim-plan), cativa baieti se distrau facand skimboarding in lumina ce se stingea cu fiecare minut care trecea. Se dadeau in toate partile, apoi iar, si iar. In timp ce chinezii de pe plaja incercau sa gaseasca cateva momente sa se pozeze fara sa fie intrerupti. 

Cand o sa isi dea seama oamenii ca frumusetea unui apus nu sta in soarele care dispare sub orizont intr-o fantana de pasteluri, ci in felul in care se simt cand privesc fenomenul?

Nothing really matters

Incerc sa nu mai dau titluri in limba engleza dar de fiecare data se potrivesc bine de tot... Am iesit iar sa iau plaja la picior pana in capatul celalalt. M-am oprit la terasa la care cantau formatii rock. De fiecare data, acolo erau cei mai multi oameni - nu la mese, ci pe strada sau pe plaja privind la cantareti. Eu m-am asezat la o masa si am luat un San Miguel. Mi-a placut dedicarea cu care cantau toti, si faptul ca aveau in ei miscari pe care le vezi in videoclipuri rock pe MTV in anii '80 si '90.

Au cantat multe balade, cred ca aste prefera in general. Apoi au mai cantat la cerere cateva melodii, printre care si Buffallo Soldier, si Bohemian Rhapsody, care a fost melodia de inchidere apoteotica. A sunat foarte original.

Instrumental vorbind, sunau foarte bine, se vede ca munceau mult, iar figurile erau savuroase. Tobosarul isi arunca betele in aer, chitaristul isi dadea chitara pe dupa gat, iar solistii... pur si simplu se chinuiau mult cantand!

Dupa ce am plecat de acolo, am vrut sa vad daca Red Pirates a fost o chestie de o noapte sau fantasticul se pastreaza si alta data. Cand am ajuns nu canta nimeni, dar daca tot am ajuns pana in partea cealalta a insulei, mi-am zis ca pot sa raman sa beau o bere si apoi sa ma intorc. A luat un San Mig Light, m-am asezat pe o bancuta, si ca sa treaca timpul, am scos din rucsac "What I Talk About When I Talk About Running" (Haruki Murakami) pe care o cumparasem din aeroportul din Istanbul (dar asta e alta poveste!). Dupa cateva minute, tipul care canta cu 2 seri inainte si-a facut aparitia, si-a luat chitara si a inceput sa cante... Tineam cartea in maini si nu imi venea sa cred ce acorduri a inceput sa cante. Era Norwegian Wood a celor de la Beatles. De ce era asta asa de extraordinar? Magia continua.

 

Sir, massage, Sir, massage... Massage, Sir!

Apusul
 

Am iesit dintre cladiri pe strada de pe plaja si am fost intampinat de oameni care doreau sa imi vanda ochelari de soare, calatorii cu barca, si sedinte de masaj. Toti sunt foarte insistenti; am petrecut cateva secunde bune cautand un drum printre ei ca sa ajung la apa, de unde puteam sa vad ceva din apus. Dupa ce am jucat putin tara-tara-vrem-ostas, chiar pe malul marii erau multi, multi, oameni (filipino, si alti asiatici, europeni, americani, australieni) si cei mai multi aveau aparate foto cu care isi faceau poze pe rand cu soarele si cu barcile venite la mal.

M-am plimbat pe plaja cateva sute de metri, am facut si eu cateva poze cu oamenii si cu soarele (de ce nu?), apoi am cautat un loc in care sa mananc. Alegerea locului a fost dificila deoarece cele mai multe locuri sunt la fel, iar eu nu aveam cum sa imi dau seama unde e mancarea buna si unde nu. Asa ca pana la urma criteriul prin care am ales localul (pe plaja) a fost in functie de cine si ce canta. Multe dintre restaurante au formatii sau cantareti (filipinezi) care canta pentru a atrage clienti. De asemenea, fete te invita insistent in restaurante, ca sa completeze pachetul de marketing. 

Eu am ales un local pe plaja unde un singur barbat localnic canta folk si rock american. Multe melodii nu le stiam, dar atmosfera era placuta si mai-tai-ul bun. Am urmarit de acolo cum lumina zilei se stingea. La un moment dat, un barbat american de vreo 50 de ani l-a rugat daca poate sa cante si el doua melodii. A fost interesant cum cantaretul filipinez vorbea foarte fluent engleza, cu o pronuntie gen Elvis.

Dupa masa, m-am plimbat mult pe plaja spre sud, am vazut multe locuri in care mi se ofereau masaje. Pe masura ce inaintam, drumul se ingusta, iar densitatea palmierilor crestea. Am auzit din departare, ca o himera, Black Magic Woman, si nu am putut rezista. Am intrat in localul acela din casuta de lemn micuta, iar inauntru era magic: diversi straini stateau la bar, la mese, foarte bine dispusi, in timp ce un trio filipinez canta dezinvolt: solistul la chitara acustica, altul la o chitara electrica si un al treilea barbat zambaret dar cufundat in muzica la un bongo. A mai aparut un tip cu o percutie intr-un mic trunchi de copac gol pe dinauntru. Au urmat Sultans of Swing care a sunat foarte bine in coliba aceea de lemn, printre palmieri, cu marea la o ureche departare, Cocaine, Wish You Were Here, Hotel California si multe altele. Aceasta coliba se numeste The Red Pirates.

Rasaritul
 

Stiam ca ma vor trezi oricum cocosii pe la ora 6, asa ca m-am decis sa imi pun ceasul la 5:20, si sa plec spre plaja Bolabog ca sa vad rasaritul. Pe drum, mi-a trecut prin cap sa caut cocosii si sa le strig in ureche cat pot de tare "Trezireaaa!!". Invariabil, ei incep sa cante toti intre ora 5 si 6 dimineata. Si aici sunt atat de multi cocosi incat cantarea se transforma in acapella sau in corul madrigal. Pe plaja inca intunecata, m-a surprins o voce: "Hey, good morning. Are you here to take photos?". M-am invartit putin si am vazut langa un copac, catarat pe o bordura inalta, silueta unui barbat cu un trepied. Mi-a povestit ca este expert in fotografii HDR si ca face des fotografii cu rasaritul. Mai tarziu avea sa mi se confeseze ca face astfel de fotografii pentru ca stie ca nu are talent la poze si ca asa macar compenseaza lipsa asta cu prelucrari tehnologice.

Pe masura ce se lumina, mai apareau cativa oameni pe plaja. Cainii se alergau fericiti pe plaja, parca bucurandu-se de o noua zi mai mult ca noi toti oamenii. In Boracay, cainii sunt foarte pasnici, de parca ar fi high non stop. Insa nu prea ii baga in seama pe oameni, si de multe ori prefera sa ii ocoleasca.

Un kite boarder a iesit ca sa se dea, profitand de faptul ca macar la ora asta avea toata plaja pentru el, fara sa riste sa se incurce sau sa se loveasca de alti kiteri. Il vedeam exact ca pe cainii de pe plaja, bucurandu-se de noua zi, invartindu-se de colo pana colo, sarind spre soare.

Am plecat dupa ce soarele s-a incalzit, am lasat aparatul foto in camera si inceput sa fac pasi spre White Beach ca sa fac o baie, pana cand soarele nu devine prea puternic. Era doar inceputul unei zile noi, si multe lucruri asteptau sa le descopar.

Vine iarna iarasi

Acum putin peste doi ani, fotografiam un porumbel infrigurat la fereastra. Astazi au venit alti cativa, la fel de infrigurati, semne clare ale iernii care se apropie. Da, se apropie, pentru ca inca nu a venit; probabil va incepe in curand, si se va sfarsi in aprilie. Tot ce imi doresc este ca ninsoarea sa nu inceapa inca o saptamana si o zi de acum inainte.

Puteti vedea porumbelul originar aici.

Bine spunea Ufo aici: "Fiecare dintre noi e înconjurat de zeci de subiecte geniale, trebuie doar să fii deschis, să lași ideile să vină la tine. La provocarea prietenului meu Voicu am dezvoltat teoria conform căreia în fiecare dimineață pe drumul dintre pat și budă te așteaptă zece posibile subiecte care-ți fac cu mîna, dar tu ești prea somnoros ca să le observi."