Le multumsec fetelor din aceste fotografii pentru ajutor.
Andra
Ana
Diana
luni, 10 noiembrie 2008
Revenind
Am inceput sa lucrez la portofoliu.
Le multumsec fetelor din aceste fotografii pentru ajutor.
Andra
Ana
Diana
Le multumsec fetelor din aceste fotografii pentru ajutor.
Andra
Ana
Diana
marți, 23 septembrie 2008
Juniorii
Am avut ocazia sa asist la training-ul de initiere a noilor veniti in firma la care lucrez. De ce nu, am adus aparatul in ultima zi, ca sa le dau sansa sa isi aduca aminte de zilele astea in timp. Au fost doua saptamani in care eu si cativa colegi ne-am straduit (ca sa nu zic chinuit) sa le aratam cu ce o sa aiba de a face in lunile si anii ce vor veni. Decizia lor a fost facuta pentru moment si drumul lor se intersecteaza cu al meu printr-o intamplare. Sau poate nu.
joi, 4 septembrie 2008
Mini
1. Mini in Berlin - in fata magazinului Ferrari prin ferestrele caruia trecatorii privesc ca si cum ar fi un muzeu.
2. Mini in Amsterdam - asortat cu o strada linistita, langa biciclete sprijinite de peretele unei cladiri.
2. Mini in Amsterdam - asortat cu o strada linistita, langa biciclete sprijinite de peretele unei cladiri.
miercuri, 3 septembrie 2008
joi, 14 august 2008
Gura Portitei, 7-10 august 2008
Am ajuns si la Gura Portitei intr-un final. Probabil ca aveam asteptari prea mari cu privire la locul acesta, intrucat am fost putin dezamagit. Cel mai mult m-a afectat lipsa de libertate de acolo, felul in care cei care detin locul te faceu sa depinzi de ei pentru cel mai mic lucru, si te faceau sa platesti bine pentru asta. In afara de asta, calitatile intrinseci ale locului au facut sa fie suficienta liniste pentru o odihna si o relaxare placuta in cele 3 zile si ceva. Vedeam in fiecare zi aceasi oameni pe terase si pe plaja; din cand in cand mai aparea cate un cort nou pe plaja, si ii priveam cum il instalau, stiind ca din acel moment o sa ii tot vad prin zona.
La Gura Portitei poti sa mergi incolo sau dincolo pana te plictisesti, dar de fiecare data trebuie sa te intorci tot la complex, de aici vii si pleci - o organizare fara cusur a vapoarelor, parcarilor pe tarm, bonuri fiscale pentru orice.
Dar cred ca am vorbit destul - parerea mea personala este mult mai subiectiva decat cred ca pot altii sa suporte. Iata in cele ce urmeaza cateva fotografii de acolo.
Una din barcutele rapide care te duceau si aduceau de acolo pentru 80 RON de persoana.
Casutele care se inchiriau cu 70 EUR pe noapte in care erau incluse patul cu arcuri rupte, igrasia, dar si propriul loc de parcare al barcii.
Spre un canal, de dimineata, pe la 7 jumate, din hidrobicicleta. De la Gura Portitei, poti sa vizitezi doar vreo 2 canale si lacul. Fauna nu este foarte variata, majoriatea pasarilor sun pescarusi, insa am vazut si egrete, si 2 pelicani rataciti pe lac, si alte pasari gri, cu ciocul incovoiat...
Salvamarii somau. Cu toate acestea, timp de 2 zile au fost valuri si mai ales curenti destul de puternici.
Pescarus cu ochi de mafiot.
Facand cativa pasi in zona interzisa, am dat peste fetele de mai jos, care gasisera cel mai linistit loc din zona. Imi parea rau ca le-am tulburat odihna, dar mi-a trecut.
Cateodata asteptai o ora sa aduca mancarea la terasa. Alta data, venea in 15 minute. Cred ca depinde de cat de istet era ospatarul, sa bage comanda la singura casa de marcat din Gura.
Nu am pierdut legatura cu pamantul insa. Exista semnal pentru toate retelele, insa din pacate nu era si 3G. Vroiam sa-l sun pe Maz sa ii arat cum e pe acolo.
Cativa pescari curatau pestii pe marginea unui canal. Aruncau resturile in apa, iar un grup restrans de pescarusi cu pene mai gri profitau de ocazie pentru a se hrani. In felul acesta, ajungeam foarte aproape de aceste pasari mai salbatice aici decat pe litoralul din sud.
In ultima zi, ne-am trezit sa vedem rasaritul. Cu cateva minute inainte de a iesi soarele, oamenii veneau grupuri spre stabilopozi ca sa priveasca, ca niste zombie, pierduti de identitate. Nu a fost insa nimic spectaculos.
Intr-o noapte, am primit vizita ansamblului folcloric de lipoveni din Jurilovca. Au pornit un foc de tabara pe plaja si au incepu sa danseze si sa cante prin preajma-i. Oamenii s-au adunat si s-au bucurat de spectacol, si am observat ca unii chiar stiau si cuvintele cantecelor.
Ziua era cald, insa o briza destul de puternica te facea sa suporti un pic mai usor canicula. Bere Ciuc la pahar - 4 RON, Pepsi 0.33 - 4 RON...
In afara complexului erau mai multi oameni decat in interior, in zeci de corturi ce se intindeau pana la antenele de telecomunicatie. Toti aveau saci in care depozitau gunoiul, gratare de facut mancare, unii pescuiau pe canal, altii mancau tot la terase. Cei mai multi aveau bagaje ca pentru o luna.
Prin urmare, Gura Portitei, casa pescarusilor si a monopolului. Daca vrei sa dai libertatea din Vama pe liniste, vino aici. Insa vino pregatit sufleteste sa depinzi de cei care iti cer banii.
La Gura Portitei poti sa mergi incolo sau dincolo pana te plictisesti, dar de fiecare data trebuie sa te intorci tot la complex, de aici vii si pleci - o organizare fara cusur a vapoarelor, parcarilor pe tarm, bonuri fiscale pentru orice.
Dar cred ca am vorbit destul - parerea mea personala este mult mai subiectiva decat cred ca pot altii sa suporte. Iata in cele ce urmeaza cateva fotografii de acolo.
Una din barcutele rapide care te duceau si aduceau de acolo pentru 80 RON de persoana.
Casutele care se inchiriau cu 70 EUR pe noapte in care erau incluse patul cu arcuri rupte, igrasia, dar si propriul loc de parcare al barcii.
Spre un canal, de dimineata, pe la 7 jumate, din hidrobicicleta. De la Gura Portitei, poti sa vizitezi doar vreo 2 canale si lacul. Fauna nu este foarte variata, majoriatea pasarilor sun pescarusi, insa am vazut si egrete, si 2 pelicani rataciti pe lac, si alte pasari gri, cu ciocul incovoiat...
Salvamarii somau. Cu toate acestea, timp de 2 zile au fost valuri si mai ales curenti destul de puternici.
Pescarus cu ochi de mafiot.
Facand cativa pasi in zona interzisa, am dat peste fetele de mai jos, care gasisera cel mai linistit loc din zona. Imi parea rau ca le-am tulburat odihna, dar mi-a trecut.
Cateodata asteptai o ora sa aduca mancarea la terasa. Alta data, venea in 15 minute. Cred ca depinde de cat de istet era ospatarul, sa bage comanda la singura casa de marcat din Gura.
Nu am pierdut legatura cu pamantul insa. Exista semnal pentru toate retelele, insa din pacate nu era si 3G. Vroiam sa-l sun pe Maz sa ii arat cum e pe acolo.
Cativa pescari curatau pestii pe marginea unui canal. Aruncau resturile in apa, iar un grup restrans de pescarusi cu pene mai gri profitau de ocazie pentru a se hrani. In felul acesta, ajungeam foarte aproape de aceste pasari mai salbatice aici decat pe litoralul din sud.
In ultima zi, ne-am trezit sa vedem rasaritul. Cu cateva minute inainte de a iesi soarele, oamenii veneau grupuri spre stabilopozi ca sa priveasca, ca niste zombie, pierduti de identitate. Nu a fost insa nimic spectaculos.
Intr-o noapte, am primit vizita ansamblului folcloric de lipoveni din Jurilovca. Au pornit un foc de tabara pe plaja si au incepu sa danseze si sa cante prin preajma-i. Oamenii s-au adunat si s-au bucurat de spectacol, si am observat ca unii chiar stiau si cuvintele cantecelor.
Ziua era cald, insa o briza destul de puternica te facea sa suporti un pic mai usor canicula. Bere Ciuc la pahar - 4 RON, Pepsi 0.33 - 4 RON...
In afara complexului erau mai multi oameni decat in interior, in zeci de corturi ce se intindeau pana la antenele de telecomunicatie. Toti aveau saci in care depozitau gunoiul, gratare de facut mancare, unii pescuiau pe canal, altii mancau tot la terase. Cei mai multi aveau bagaje ca pentru o luna.
Prin urmare, Gura Portitei, casa pescarusilor si a monopolului. Daca vrei sa dai libertatea din Vama pe liniste, vino aici. Insa vino pregatit sufleteste sa depinzi de cei care iti cer banii.
marți, 8 iulie 2008
Manzul
Am avut norocul ca intalnesc cai liberi, pe pasune. Nu stiu daca erau proprietatea cuiva, insa in acel moment ei pareau liberi, si asa imi place sa ma gandesc ca erau. Am vazut 2 cai avand grija de un manz. Am observat ca toti caii au grija de manzii lor (am vazut de asemenea o pasare tanara care nu putea sa zboare; oare ce putea face mama ei pentru ea?...). Incepea sa ploua, asa ca ei cautau un loc in care sa se adaposteasca, cred. Au alergat impreuna pe pasune pana au ajuns in dreptul meu. Am simtit pur si simplu cum cei doi cai isi protejeau manzul de mine, poate chiar de obiectivul meu indreptat spre ei. Si m-am simtit bine. Exista ceva sigur in viata asta, si acel lucru este instinctul de a proteja lucrurile la care tinem.
miercuri, 2 iulie 2008
Teava
Ma bagasem in pat, insa cand am auzit primul tunet, mi-am dat seama ca e rost de fotografii. Mi-am pus wide-ul, montat trepiedul, deschis fereastra la balcon. Prima poza, 20'' expunere - iata ce a iesit. Culoarea mov a cerului se datoreaza combinatiei dintre rosul cerului in mod normal si albastrul scurt al fulgerului. Iar teava din partea de sus este a vecinului de deasupra X-( Inca 15 minute am facut poze si nu am mai prins nici un fulger - furtuna era chiar pe sfarsite.
marți, 24 iunie 2008
Oana si Nefertiti, 22 iunie 2008
Ii spusesem Oanei ca in sfarsit o sa vin sa o vad calarind. Multa vreme am incercat sa ajung la centrul de echitatie, insa de fiecare data aparuse ceva. De data aceasta, duminica pe la 11:30 ajunsesem acolo. Din intamplare am dat peste un concurs, din care mi-a atras atentia calul de mai jos, masiv, puternic, dar gratios.
Cat m-am mai invartit pe acolo, printre oameni, cai, si chiar gratare cu carnaciori si mici, dintr-un grajd m-a tintit iapa de mai jos. Se uita ciudat la mine, parca vroia sa imi spuna ceva. Mai tarziu, cand am intrat ca Oana sa o ia pe Nefertiti, aceasta iapa se afla chiar acolo, si tot m-a lasat cu sentimentul ciudat ca incerca sa imi comunice ceva important.
In sfarsit, pe cai. Era deja pranz, iar caldura era greu de suportat. Nefertiti a asteptat supusa ca Oana sa se urce pe ea si sa porneasca incet spre manej. Din cauza concursului, aceasta ramasese singurul loc in care Oana mai putea calari.
Oana era toata un zambet, iar Nefertiti, desi a obosit repede din cauza caldurii, parea bucuroasa ca era din nou cu Oana. Peste ceva vreme, a dus-o inapoi in grajd, si timpul a venit ca eu sa plec. Insa cu siguranta o sa ma intorc ca sa ii vad cum sar peste obstacole pe traseul mare.
Nefertiti :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)