Ochii deschisi la F/5.6

Erielyn

2012-01-30T21:01:00.003+02:00

Lyn and I discussed a week ago that we should take some photos. It's taken us some time to meet up to actually do this, but in the end, we took a trike to the south part of White Beach to this deserted resort (apparently the owner died during kite surfing, when he crashed in his own resort on the beach). Lyn showed me around that part of the beach and we took some shots in a couple of locations. Beautiful as always, she bathed in the sunlight, relaxed and inquisitive at the same time towards my intrusive presence.

The warm sun was setting with a colourful show, and we started to walk on the beach, talking this and that. She kept texting her friend and also something work related, but that didn't bother us. We kept walking, whilst the sail boats danced for the sun one more time.

We stopped at the Red Pirates and had a beer-slash-juice, preparing to go have dinner with some friends.The sun disappeared beneath the sea's blanket, and we watched the residual red light and the fading dark blue of the sky. On was another night!

Laitmotivul "Copii pe plaja"

2012-01-25T17:32:00.000+02:00

Copiii de pe Bulabog va saluta calduros si cu retinere.

Skimboarding

2012-01-23T16:09:00.001+02:00

In timp ce multimile de oameni se inghesuiau pe plaja ca sa faca poze cu apusul (de ex. sa fie pozati cu apusul in spate, in timp ce sar in prim-plan), cativa baieti se distrau facand skimboarding in lumina ce se stingea cu fiecare minut care trecea. Se dadeau in toate partile, apoi iar, si iar. In timp ce chinezii de pe plaja incercau sa gaseasca cateva momente sa se pozeze fara sa fie intrerupti.

Cand o sa isi dea seama oamenii ca frumusetea unui apus nu sta in soarele care dispare sub orizont intr-o fantana de pasteluri, ci in felul in care se simt cand privesc fenomenul?

Nothing really matters

2012-01-21T20:40:00.000+02:00

Incerc sa nu mai dau titluri in limba engleza dar de fiecare data se potrivesc bine de tot... Am iesit iar sa iau plaja la picior pana in capatul celalalt. M-am oprit la terasa la care cantau formatii rock. De fiecare data, acolo erau cei mai multi oameni - nu la mese, ci pe strada sau pe plaja privind la cantareti. Eu m-am asezat la o masa si am luat un San Miguel. Mi-a placut dedicarea cu care cantau toti, si faptul ca aveau in ei miscari pe care le vezi in videoclipuri rock pe MTV in anii '80 si '90.

Au cantat multe balade, cred ca aste prefera in general. Apoi au mai cantat la cerere cateva melodii, printre care si Buffallo Soldier, si Bohemian Rhapsody, care a fost melodia de inchidere apoteotica. A sunat foarte original.

Instrumental vorbind, sunau foarte bine, se vede ca munceau mult, iar figurile erau savuroase. Tobosarul isi arunca betele in aer, chitaristul isi dadea chitara pe dupa gat, iar solistii... pur si simplu se chinuiau mult cantand!

Dupa ce am plecat de acolo, am vrut sa vad daca Red Pirates a fost o chestie de o noapte sau fantasticul se pastreaza si alta data. Cand am ajuns nu canta nimeni, dar daca tot am ajuns pana in partea cealalta a insulei, mi-am zis ca pot sa raman sa beau o bere si apoi sa ma intorc. A luat un San Mig Light, m-am asezat pe o bancuta, si ca sa treaca timpul, am scos din rucsac "What I Talk About When I Talk About Running" (Haruki Murakami) pe care o cumparasem din aeroportul din Istanbul (dar asta e alta poveste!). Dupa cateva minute, tipul care canta cu 2 seri inainte si-a facut aparitia, si-a luat chitara si a inceput sa cante... Tineam cartea in maini si nu imi venea sa cred ce acorduri a inceput sa cante. Era Norwegian Wood a celor de la Beatles. De ce era asta asa de extraordinar? Magia continua.

Sir, massage, Sir, massage... Massage, Sir!

2012-01-19T19:31:00.004+02:00

Apusul

Am iesit dintre cladiri pe strada de pe plaja si am fost intampinat de oameni care doreau sa imi vanda ochelari de soare, calatorii cu barca, si sedinte de masaj. Toti sunt foarte insistenti; am petrecut cateva secunde bune cautand un drum printre ei ca sa ajung la apa, de unde puteam sa vad ceva din apus. Dupa ce am jucat putin tara-tara-vrem-ostas, chiar pe malul marii erau multi, multi, oameni (filipino, si alti asiatici, europeni, americani, australieni) si cei mai multi aveau aparate foto cu care isi faceau poze pe rand cu soarele si cu barcile venite la mal.

M-am plimbat pe plaja cateva sute de metri, am facut si eu cateva poze cu oamenii si cu soarele (de ce nu?), apoi am cautat un loc in care sa mananc. Alegerea locului a fost dificila deoarece cele mai multe locuri sunt la fel, iar eu nu aveam cum sa imi dau seama unde e mancarea buna si unde nu. Asa ca pana la urma criteriul prin care am ales localul (pe plaja) a fost in functie de cine si ce canta. Multe dintre restaurante au formatii sau cantareti (filipinezi) care canta pentru a atrage clienti. De asemenea, fete te invita insistent in restaurante, ca sa completeze pachetul de marketing.

Eu am ales un local pe plaja unde un singur barbat localnic canta folk si rock american. Multe melodii nu le stiam, dar atmosfera era placuta si mai-tai-ul bun. Am urmarit de acolo cum lumina zilei se stingea. La un moment dat, un barbat american de vreo 50 de ani l-a rugat daca poate sa cante si el doua melodii. A fost interesant cum cantaretul filipinez vorbea foarte fluent engleza, cu o pronuntie gen Elvis.

Dupa masa, m-am plimbat mult pe plaja spre sud, am vazut multe locuri in care mi se ofereau masaje. Pe masura ce inaintam, drumul se ingusta, iar densitatea palmierilor crestea. Am auzit din departare, ca o himera, Black Magic Woman, si nu am putut rezista. Am intrat in localul acela din casuta de lemn micuta, iar inauntru era magic: diversi straini stateau la bar, la mese, foarte bine dispusi, in timp ce un trio filipinez canta dezinvolt: solistul la chitara acustica, altul la o chitara electrica si un al treilea barbat zambaret dar cufundat in muzica la un bongo. A mai aparut un tip cu o percutie intr-un mic trunchi de copac gol pe dinauntru. Au urmat Sultans of Swing care a sunat foarte bine in coliba aceea de lemn, printre palmieri, cu marea la o ureche departare, Cocaine, Wish You Were Here, Hotel California si multe altele. Aceasta coliba se numeste The Red Pirates.

Rasaritul

Stiam ca ma vor trezi oricum cocosii pe la ora 6, asa ca m-am decis sa imi pun ceasul la 5:20, si sa plec spre plaja Bolabog ca sa vad rasaritul. Pe drum, mi-a trecut prin cap sa caut cocosii si sa le strig in ureche cat pot de tare "Trezireaaa!!". Invariabil, ei incep sa cante toti intre ora 5 si 6 dimineata. Si aici sunt atat de multi cocosi incat cantarea se transforma in acapella sau in corul madrigal. Pe plaja inca intunecata, m-a surprins o voce: "Hey, good morning. Are you here to take photos?". M-am invartit putin si am vazut langa un copac, catarat pe o bordura inalta, silueta unui barbat cu un trepied. Mi-a povestit ca este expert in fotografii HDR si ca face des fotografii cu rasaritul. Mai tarziu avea sa mi se confeseze ca face astfel de fotografii pentru ca stie ca nu are talent la poze si ca asa macar compenseaza lipsa asta cu prelucrari tehnologice.

Pe masura ce se lumina, mai apareau cativa oameni pe plaja. Cainii se alergau fericiti pe plaja, parca bucurandu-se de o noua zi mai mult ca noi toti oamenii. In Boracay, cainii sunt foarte pasnici, de parca ar fi high non stop. Insa nu prea ii baga in seama pe oameni, si de multe ori prefera sa ii ocoleasca.

Un kite boarder a iesit ca sa se dea, profitand de faptul ca macar la ora asta avea toata plaja pentru el, fara sa riste sa se incurce sau sa se loveasca de alti kiteri. Il vedeam exact ca pe cainii de pe plaja, bucurandu-se de noua zi, invartindu-se de colo pana colo, sarind spre soare.

Am plecat dupa ce soarele s-a incalzit, am lasat aparatul foto in camera si inceput sa fac pasi spre White Beach ca sa fac o baie, pana cand soarele nu devine prea puternic. Era doar inceputul unei zile noi, si multe lucruri asteptau sa le descopar.

Vine iarna iarasi

2012-01-08T00:30:00.001+02:00

Acum putin peste doi ani, fotografiam un porumbel infrigurat la fereastra. Astazi au venit alti cativa, la fel de infrigurati, semne clare ale iernii care se apropie. Da, se apropie, pentru ca inca nu a venit; probabil va incepe in curand, si se va sfarsi in aprilie. Tot ce imi doresc este ca ninsoarea sa nu inceapa inca o saptamana si o zi de acum inainte.

Puteti vedea porumbelul originar aici.

Bine spunea Ufo aici: "Fiecare dintre noi e înconjurat de zeci de subiecte geniale, trebuie doar să fii deschis, să lași ideile să vină la tine. La provocarea prietenului meu Voicu am dezvoltat teoria conform căreia în fiecare dimineață pe drumul dintre pat și budă te așteaptă zece posibile subiecte care-ți fac cu mîna, dar tu ești prea somnoros ca să le observi."

Redesign

2011-12-11T01:31:00.001+02:00

Thailanda

2011-11-05T01:10:00.000+02:00

Exista un om in Thailanda, care si-a cumparat o coliba pe o insula, dimineata bea lapte de cocos direct din nuca de cocos, si care e indragostit de fata care ii face cumparaturile.

Istanblue

2011-11-03T23:11:00.002+02:00

Am regasit Istanbulul in esenta asa cum l-am lasat la inceputul anilor 2000. Acum insa, este prima oara cand il vizitez ca un adult. Din primele ore ale diminetii m-am plimbat mult pe strazile aglomerate de oameni care voiau sa ajunga undeva, de oameni care duceau ceai, despachetau marfa, turisti de toate natiile, oameni de afaceri - toti pe aceleasi strazi. Galagia m-a inconjurat din primii pasi in statia Aksaray dinspre aeroport. Am luat-o pe stradute necunoscute, intr-o directie in care credeam ca este centrul. Acesta era doar inceputul, inca nu trebuia sa ajung nicaieri. Farmecul, miresmele, agitatia, m-au facut sa zambesc singur pe strada, ca si cum as fi revazut un prieten demult ratacit. Stiam ca vreau sa iau cu mine o parte din viata orasului care m-a cucerit cu istoria lui incredibila, un oras care traieste intens fiecare secunda prin pasiunea oamenilor care ii pasesc pe strazi.

Prima mea nunta

2011-10-23T22:58:00.001+03:00

Am fost invitat la o nunta a unei prietene, in Constanta. De data asta am luat si aparatul foto, pentru ca m-a rugat si ea, dar si pentru ca mi-ar fi facut seara mai interesanta, avand in vedere ca nu am tangente cu muzica populara.

Mirii fericiti

Marian si Nina, un cuplu de admirat

Entertainer-ul serii, un cantaret de muzica populara (se vorbea ca e celebru, dar nu ma pricep...). Prima data cand mi s-au intersectat privirile cu ale lui, mi-a facut cu ochiul. A doua oara, pe hol, mi-a zambit intelegator, si cu toate acestea, cu toate emotiile care ma napadeau, mi-am lua inima in dinti mai tarziu, sa ii fac o poza de aproape.

Bineinteles ca s-a furat mireasa. Obiceiurile rasei umane sunt uneori de neinteles. Atat operational, logistic, dar si ideea insasi de a face in repetate randuri ceea ce toti au facut inaintea ta.

Invitatii au facut ce stiau ei ca ii face sa se simta mai bine.

The Black Widow

2011-10-16T23:32:00.002+03:00

Fallaces sunt rerum species

-Seneca

Mia & Gia

2011-10-05T22:51:00.003+03:00

Mia si Gia s-au mutat impreuna. N-am stat cu ele decat vreo ora, dar in acea ora, si-au facut parul, s-au machiat, au ras, s-au strambat, s-au batut cu perne, s-au urcat pe mobila, au baut cola, cafea, au mancat biscuiti, s-au imbratisat si pupat, au lenevit, au spalat vase, au curatat pe jos, s-au schimbat, au iesit prin parc, si au plecat spre o intalnire in oras. A fost doar o zi obisnuita!

Balcani

2011-09-04T10:45:00.002+03:00

Mi-am adus aminte de pozele de la Festivalul Club A de anul acesta, de la concertul Travka. Cu o seara inainte fusesem la concertul lor din Constanta (da, stiu, poate ca am inceput sa ii urmaresc prea mult?), intr-un club micut, in care oamenii erau foarte aproape de formatie. Sambata dimineata am dat o raita prin vama, apoi m-am intors in Bucuresti ca sa ajung la timp la concertul lor pe scena de langa BNR. Nu stiu de ce am luat aparatul cu mine, nu neaparat pentru Travka, cred ca vroiam sa prind si cateva cadre cu multimea, atmosfera, Byron sau Partizan.

Pun poza asta pe blog tocmai acum pentru ca nu cred ca ar trebui sa las sa se uite asa de usor look-ul unic al lui George din seara respectiva. S-ar putea ca "look" sa nu fie un cuvant potrivit. As putea spune ca era un "antilook". M-am tot uitat peste pozele cu el de atunci incercand sa aleg una care il infatiseaza cat mai corect, insa in cele din urma am ales una in care o buna parte din detalii sunt ascunse. Cine a fost acolo, cred ca mai tine minte la ce ma refer.

Merg la concerte Travka de 6 ani de zile. In ultimii 2 ani, unul dintre principalele motive pentru care merg este ca la fiecare concert sper ca o sa cante Proprietarul de Poduri sau Balcani. Imi zic "hai ca poate de data asta fac o exceptie, poate isi incalca regula". Pana acum nu am avut noroc, dar nu o sa renunt. Ca atunci cand au cantat Riders on the Storm in MTR (foarte tare Alexei la clape atunci!). Cine s-ar fi asteptat la asa ceva?? Cantitatea de Travka din sange oscileaza. Travka te dezamageste ca si echipa de fotbal cu care tii de ani de zile, sau ca fata de la care intotdeauna ai sperat mai mult. Dar asta este perfect normal, pentru ca toate fac parte din viata.

De asta rasaritul m-a prins uneori prea confuz,

Cu momente de rutina in care m-am intrebat

De ce esti atat de schimbat.

Par l'intelligence dominent

2011-09-02T20:05:00.002+03:00

M-am intalnit a doua oara cu Mihaela ca sa facem poze cu noul ei tatuaj. Fiind in timpul saptamanii, am putut sa facem poze doar dupa serviciu, si prin urmare am vrut sa profitam de lumina calda a apusului, dar vroiam de asemenea si un loc deschis, larg, in aer liber. Mogosoaia este ultra-super-utilizata de orice fotograf, dar dupa parerea mea, Mihaela a reusit sa atraga asupra ei atentia in poze, astfel incat pe nimeni sa nu intereseze unde exact sunt facute.

Am vazut ca locul in care acum un an era un teren viran uracios, cu statuia lui Lenin abandonata ca cireasa de pe tort, s-a transformat intr-un parc curat, frumos aranjat, in care se plimba parinti cu copii, oameni cu caini, tineri, si cupluri. Desi pornisem initial cu ideea sa pozam intr-un spatiu parasit, ne-am adaptat repede si a prins bine ca am gasit si podul acela micut peste un iaz artificial, din care mai sareau pesti din cand in cand.

Bineinteles ca ne-am oprit si la lac, in dreptul palatului putin, chiar dupa ce soarele se ascunsese in spatele vilelor de pe malul de vizavi (cred ca soarele ar fi incaput in vilele alea daca era mai aproape!), si am avut si public. La final, Mihaela a luat si un suvenir, cu permisiunea gardienilor. Iar eu am plecat de acolo, gandindu-ma oare ce s-o fi intamplat cu statuia lui Lenin...

PS: Nu mai povestesc despre accidentul de masina in care am fost implicat pana sa ajungem acolo, dar a fost amuzant.

Sapanta din lumea fantastica

2011-08-22T21:03:00.004+03:00

Valea Izei despre care auzisem atat de multe nu m-a impresionat cu nimic la inceput. Am gonit pana la Barsana, pentru ca nu am gasit nici cel mai mic motiv de a opri undeva. Eram inca nevos din cauza traficului maramuresan si a calitatii soselelor. Era aproape ora 5 si nu iesisem din paianjenisul drumurilor locale. La Barsana am vizitat linistitul complex al manastirii celebre, si m-am mai calmat. In acelasi timp si loc, m-am decis sa caut cazare cat mai tarziu posibil, cat mai departe, contrar a ceea ce facusem pana in momentul respectiv. In fond, care era graba, care erau riscurile? Din acel moment eram linistit. Nu m-am mai grabit nicaieri. Am trecut prin Sightetu Marmatiei, si m-am oprit la Sapanta.

Angie imi spusese ca la Sapanta exista o biserica de lemn mai impresionanta ca cimitirul vesel, asa ca am urmat indicatoarele pana la biserica. O sosea proaspata, perfecta, lata de o banda si jumatate, ajungea la biserica ocolind o padure ai carei copaci mi s-au parut prea simetrici, prea paraleli, cel putin din masina in timp ce treceam pe langa ei. Am ajuns la biserica, era intr-adevar foarte inalta, si m-am intrebat cum de au reusit sa construiasca asa ceva din lemn, si cum de inca rezista in picioare. Dar intr-un minut mi-am intors privirea spre o alee pietruita care intra in padure. La inceputul aleii era o poarta mica de piatra, prin care am trecut si dintr-o data m-am simtit intr-o alta lume. Fusesem teleportat in capitolele finale din "In cautarea oii fantastice".

Linistea m-a izbit, temperatura aerului a crescut vizibil, umezeala la fel. Inima a inceput sa imi bata mai tare, fara sa stiu de ce, si cu fiecare pas pe care il faceam pe aleea pietruita spre inima padurii, parca ma cufundam si mai mult in lumea aceea fantastica. Padurea vorbea cu mine, imi spunea sa nu ma tem, dar nu era de ajuns. Am trecut de o poarta identica cu cea de la intrare, am mai mers cativa zeci de metri si dintr-odata multe pasarele au inceput sa cante in toate partile, sa zboare dintr-un copac in altul sau sa se ascunda in iarba umeda. Am simtit ca locul im care ma aflam avea o semnificatie aparte, asa ca m-am oprit, mi-am dat jos rucsacul, am pus aparatul foto pe el, mi-am inchis ochii si am inceput sa numar. Stiam ca nu o sa se intample nimic rau, padurea avea grija de mine, iar pasarile cantau deja incantatiile pe care eu nu aveam cum sa le invat. Eram intr-un ritual in care fusesem acceptat fara ezitare pentru simplul fapt ca ma aflam acolo, singur. Cine stie de cand nu intrase nimeni pe aleea aceea pietruita? Am ajuns la 60 si am deschis ochii. Aleea isi continua drumul inainte, dar eu m-am intors. Poate ca asa era mai bine, sa nu stiu ce se afla la sfarsitul ei, sa fi ajuns acolo doar pentru ceea ce tocmai se intamplase. Sfarsitul nu era pentru mine, si da, poate ca imi era frica ca ceea ce as fi aflat m-ar fi dezamagit. Doar eram pe domeniul Bisericii. Urma cimitirul.

L-am gasit usor, dupa semne, si imediat ce am parcat, o batrana in costum negru, cu batic negru pe cap ma opri din drum si ma intreba daca nu vreau sa cumpar o palinca buna facuta de ea. Am ezitat putin, dar baba parea sincera si mi-am zis ca as putea sa o beau cu prietenii acasa. Mi-a garantat ca e buna, si ca o vinde doar pentru ca are nevoie de bani ca sa termine de construit nu-stiu-ce la casa. Am zis ca vreau, si ea mi-a raspuns sa o urmez pana la o terasa acoperita, la intrarea intr-o curte. Acolo, ne astepta o sacosa de rapita din care a scos doua sticle de jumatate de litru, umplute cu o palinca galbena. A luat una dintre ele in mana, a agitat-o bine si bule mici de aer s-au ingramadit catre partea superioara a sticlei. "Are 53 de grade", mi-a spus cu mandrie. Am gustat putin de tot (doar eram cu masina) si am confirmat faptul ca era foarte buna.

Mi-a spus ca e 10 lei sticla, dar eu eram convins sa iau mai mult, asa ca am intrebat daca nu mai are inca un litru. A rugat-o pe o alta batrana sa se duca pana la casa si sa mai aduca doua sticle. In timp ce asteptam m-a intrebat de unde sunt, si cu cine am venit. Cand a auzit ca am venit singur si ca nu sunt nici insurat, tare mult s-a mai mirat, si mi-a facut cateva complimente, dupa care mi-a spus ca are o nepoata pe care ar vrea sa o cunosc. Ea e studenta la Cluj, dar nu si-a gasit nici un baiat care sa ii placa. E foarte frumoasa, si eu sunt frumos, sigur ne-am intelege. Ar vrea ca nepoata ei sa isi gaseasca un baiat asa bine crescut ca mine. In Sapanta, toti baietii sunt prost crescuti si vorbesc urat. Mi-a spus sa ii las numarul de telefon, ca sa i-l dea ei, dar nu am putut sa o fac. Am rugat-o sa nu isi chinuie nepoata, pentru ca probabil are pe cineva acolo, dar de care ea nu a aflat inca. I-am multumit pentru cuvintele frumoase si am intrebat-o daca ma lasa sa ii fac o fotografie, ca sa nu o uit. Cand am ridicat aparatul spre ea, a luat o pozitie dreapta, mandra, si i-am observat colturile gurii ridicandu-se: pozitia de fotografie pe care o invatase probabil cand era domnisoara. Am declansat doar o data si am plecat spre cimitir.

Am citit cateva dintre placile amuzante, erau scrise in rime, destul de similare, dar inteleg de ce ar fi putut fi considerate vesele pentru cineva care cunostea persoana defuncta. Erau aspecte din viata mortului de care oamenii si-ar fi adus aminte cu placere. Toate crucile erau albastre, mai aprins sau mai sters, depinde de cat de vechi erau. Desenele care ii reprezentau pe cei ingropati descriau mai ales slujba pe care acestia o avusesera pe timpul vietii, dar nu imi dau seama daca era cea mai importanta slujba (cea care ii caracterizase cel mai mult) sau ultima pe care au avut-o inainte sa moara. De exemplu un fost primar care fusese si tamplar inainte de asta, era desenat in costum la un birou, si banuiesc ca nu tocmai construise acel birou.

M-am uitat imprejur, erau doar o mana de oameni care vizitau cimitirul, desi erau multe masini parcate in fata. Erau mult mai multe morminte decat mi-as si inchipuit, si se pare ca inca mai functiona productia. Pe peretele unei case din cimitir era scris "se poate vizita casa si in interior", asa ca m-am supus si am intrat. Inauntru am gasit altceva decat ma asteptam. Era un domn slab, cu ten inchis, cu o palarie de paie pe cap, care isi explica cu entuziasm si convingere principiile unei alte persoane.

Am aflat ca era fiul cel mic al ucenicului celui care a creat cimitirul, Creatorul, asa cum ii spunea el in repetate randuri (Ion Stan Patras pe numele lui adevarat). Tatal lui, preluase marea responsabilitate de la Creator de a picta si intrertine crucile. La randul lui, tatal lui ii invatase pe fiii lui mestesugul, inclusiv care era exact pigmentul de albastru pe care sa il foloseasca, deoarece era patentat ca albastru de Sapanta, si unic in lume. Fratele cel mare, Dumitru Pop zis Tincu, preluae aterlierul in care lucrase atat tatal lui cat si Creatorul. El fiind fiul cel mic, era momentan responsabil doar cu restaurarea crucilor vechi. Viata unei cruci ajungea pana la zece ani, dupa care trebuia restaurata, pastrand exact aceleasi culori ca originalul. O cruce noua costa intre 1500 si 2000 de lei daca era doar pe o parte, si pana la 4000 de lei daca era pe ambele parti.

Am vorbit vreun sfert de ora cu el, i-am facut o fotografie care imi place foarte mult, si am plecat de acolo bine dispus. Ziua care incepuse prost se schimbase. Poate mi se pare sau este doar o coincidenta, dar incepuse sa fie mai buna din momentul in care am intrat in padurea aceea.

va urma

Mocanita de pe valea Vaserului

2011-08-19T23:38:00.013+03:00

Dupa ce am stabilit ca la ora opt a doua zi trebuia sa fiu in gara, era timpul sa caut cazare. "Piece of cake", mi-am spus. M-am plimbat prin zona garii CFF o vreme, poate scapam repede. Am intrat pe niste strazi oribil de neasfaltate, m-am uitat in stanga si in dreapta, chiar am sunat la o pensiune al carei numar il vazusem pe un afis, si nu aveau camere. In esenta, nu mi-a placut nici o pensiune din zona. Am plecat spre Viseu de Jos. La venire, vazusem tot felul de pensiuni intre Borsa si Viseu de Sus, si mi-am zis ca in directia cealalta trebuie sa fie la fel. Totul era ingreunat de traficul teribil de periculos, aglomerat, in care toata lumea mergea inexplicabil de incet pentru mine (eram totusi in Maramures, trebuia sa ma adaptez eu?). Incepusem sa ma enervez. Am urmat un semn colorat catre o pensiune cu o denumire atractiva, dar pe care nu o mai tin minte acum. Strada, la fel, plina de gropi, balti, santuri, au fost 200 de metri chinuitori pana am ajuns la o casa absolut banala, in dreptul careia scria numele pensiunii. M-am enervat si mai tare. Dar trebuia sa mai incerc, asa ca am decis sa nu mai caut decat pensiuni la sosea. Bneinteles ca mi-am incalcat decizia, urmand un semn pe care scria "Pensiunea Nagy", dar asta doar pentru ca suna a nume maghiar si prin urmare erau toate sansele sa fie o pensiune buna.

Cum am ajuns sa o gasesc, e alta poveste. Am urmat sagetile cu numele pensiunii pe diferite strazi neasfaltate, si simteam cum valoarea masinii scadea la fiecare damb sau groapa pe care nu aveam cum sa o evit. Nervii erau atat de intinsi incat m-as fi intors la Borsa in hotelul de la bazele telecabinei, sau as fi dormit in masina in parcarea de la gara. Inca o dreapta, inca o stanga apoi o dreapta si parea ca intru in padure. Cu toate acestea, inainte de padure era marea pensiune Nagy. Un complex altacuit din vreo 3 case de lemn, cateva soproane, un mic deal cu o cusca in varf in care erau gazduiti niste fazani, atat masculi cat si femele, si, "la piece de resistance", un mic lac in care se scurgea un fir e apa artificial, in jurul caruia era construita o linie de cale ferata pentru trenulete. Am observat trenuletul stationat sub un sopron, iar fata de la receptie mi-a spus ca nu putea sa il porneasca acum pentru ca mecanicul de abia plecase, si ca poate mai pe seara cand se intoarce o sa il porneasca. Linia era circulara, in total vreo 20 si ceva de metri, erau intersectii cu sosele, macazuri, poduri peste iaz, semne de circulatie, iar in spatele liniei era o telecabina despre care am aflat mai tarziu ca functiona cand a adus-o seful din Germania, dar apoi au lungit-o cu vreun metru si nu se mai oprea la capatul liniei. De fapt toate erau aduse din Germania, de catre seful pasionat de trenulete.

Am ramas peste noapte acolo, am fotografiat apusul de pe deal, dar nu a iesit cine stie ce. Vazusem o biserica la poalele dealului de vizavi si vroiam sa fac o fotografie onisorica pe care sa o pun pe Facebook cu o aluzie la celebrul fotograf. Ar fi fost amuzant, dar nu mi-a iesit poza, poate sunt mai greu de realizat decat sa fi in locul potrivit la momentul potrivit, sau poate implica mai multa prelucrare in Photoshop. De fapt, o sa vad acasa cand o copiez pe calculator.

Gazdele erau unguri cu siguranta: vorbeau maghiara intre ei, dar romaneste cu noi, si germana cu alti clienti straini. Chiar isi mecanicul era ungur, mi-am dat seama dupa accentul pe care il avea cand imi povestea deapre niste multi motociclisti care au stat cateva zile la pensiune si au pus pe televizor ce au filmat pe traseele din ziua respectiva cu camerele lor de filmat care se montau pe casca.

Aproape de apus am iesit cu rucsacul pe strazile din jurul pensiunii, sa pozez aleile si casele. Oamenii ma salutau si imi spuneau fie sa le fac poze, fie sa nu le fac poze, depinde in ce stare se aflau. I-am intrebat pe doi baieti daca pot sa le fac poze, si au raspuns ca da, dar sa nu cumva sa vada poza undeva pe internet. Am zis ca fac poza doar pentru mine, dar mi-a placut atat de mult cum a iesit incat cred ca o sa o pun pe net oricum. In poza, ei zambesc natural, in timp ce stau pe niste busteni, iar lumina calda a apusului se revarsa peste ei.

A doua zi m-am trezit devreme ca sa ajung inainte e ora opt la gara CFF. Am reusit insa sa ratacesc drumul cu tot GPS-ul meu si cu tot Google Maps din lume. M-am invartit vreo 10 minute pe drumurile comunale pana cand am iesit in ultimul loc care mi se parea cunoscut. Am ajuns la gara la ora opt fix, si deja erau cateva zeci de oameni cu biletele in mana. Mi-am luat si eu bilet si am asteptat sa inceapa indelung asteptata experienta.

Drumul de iesire din localitate a durat ceva vreme, dupa care am mers prin vale pana cand am facut o pauza de toaleta de 10 minute, timp in care toti barbatii au fugit in padure sa se usureze, iar femeile in toaleta (a se citi groapa din pamant cu 4 pereti de lemn comstruiti in jurul ei) urat mirositoare, din care ieseau fiecare strambandu-se, cu gura la nas. Barbatii se uitau la ele zambitori si intelegatori, proaspat iesiti dintre copacii verzi. Un domn a mai incarcat lemne in locomotiva ca si cum si-ar fi hranit propriul copil. Intr-un vagon s-a deschis un bar improvizat din care clientii puteau sa isi cumpere bauturi racoritoare, cafea sau palinca. Din pacate eu eram cu masina.

Destinatia finala a fost o peninsula de pietris pe valea raului, unde erau amenajate cateva mese de pinic gen Yogi Bear. S-a creat o imbulzeala la cumparat mancare, la care m-am alaturat si eu dupa o plimbare pe sina de tren care isi continua traseul spre necunoscut, cantand in minte "when the night has come, and the land is dark, and the moon is the only light we'll see". Nici nu as fi stat la coada la masa daca nu aveam de gand sa nu zabovesc dupa ce ne intorceam in gara, vroiam sa plec repede spre Valea Izei.

Pe tot parcusul drumului, Johann, un tanar care lucra ca si ghid si nas, avea grija ca noi sa nu cadem din tren sau sa nu ne dam cu capul de stancile si crengile care mai apareau pe marginea sinelor.

Dupa ora si jumatate in care a trebuit sa stau la Paltin, capatul liniei turistice, am incercat sa adorm in drumul de intoarcere, insa fara succes deoarece ma impedicau zgomotele si miscarile neregulate ale trenului pe sinele vechi. Era in schimb, vremea sa merg mai departe, sa las in urma mea amintiri si asfalt fierbinte.

va urma

Vama Veche

2011-08-04T01:01:00.006+03:00

Noaptea Vama Veche este alta vama. Acolo unde sunt lumini, am capturat repede cateva instantanee, fara sa reprezinte nimic in mod special. Oricum, toata lucrurile interesante se intampla in intuneric.

Alti oameni singuri

2011-01-18T20:59:00.003+02:00

De ce peste tot vad oameni singuri? O fi lentila defecta? Ma intorc spre aparat, si singuratatea senzorului ma loveste. Cand vrei sa vezi o caprioara, nu mergi sa o cauti, pentru ca te va simti si va fugi de tine. Trebuie sa iti alegi un loc ascuns, si sa astepti acolo nemiscat. In cele din urma, caprioara va aparea. Nu, eu nu sunt singur, nu ma simt singur. Dar totusi, nu sunt toate fotografiile autoportrete?

Travka in Kulturhaus

2010-12-03T20:55:00.003+02:00

Culoare si lumini. Multa culoare, in club, pe scena si in public. A fost singura data cand am fost la Travka cu aparatul foto (poate si ultima, deoarece prefer intotdeauna sa fiu acolo, decat sa fiu in spatele lentilei).

Kulturhaus ne-a facut sa ne simtim privilegiati ca suntem prezenti la ultimul concert din turneul Travka. Si asa a fost, formatia fiind intr-o forma care poate fi surclasata doar de cheful lor de distractie. Au facut ce-au vrut, ca de obicei, si desi playlistul a fost acelasi ca in celelalte concerte din turneu, noi ne-am simtit diferit, iar speranta incepe sa creasca in mine ca poate fi ca inainte.

Pana data viitoare, relaxati-va.

2 decembrie 2010

Romania - Uruguay

2010-11-29T23:48:00.004+02:00

Intimitate

2010-11-18T22:24:00.000+02:00

Nu fumez, nu beau alcool foarte des, nu prea injur. Dar si alte vicii sunt la fel de rele ca si acestea. De cand a inceput sa conteze atat de mult sa fii acceptat, recunoscut, integrat de catre altii mai mult decat sa fii tu insuti? Presiunile care se exercita asupra fiecaruia dintre noi de catre altii sunt o dovada clara a felului in care societatea este construita pe anumite modele predefinite ale caror caracteristici sunt din ce in ce mai mult influentate de catre media si in general de catre cei care au acces la cat mai multa populatie.

Ce inseamna asta? Pentru mine, inseamna un atac indirect la ceea ce am invatat si m-am straduit sa fiu de cand gandesc pentru mine. As prefera sa ma chinui sa gasesc un sens in viata, sa traiesc fara prieteni, sa ma inchid in mine, decat sa ma schimb dupa felul si asemanarea celor care se invart in jurul propriilor mase fara sens, zi dupa zi, pana cand cineva, de undeva, le spune cum este bine sa fii, ce sa crezi, in ce directie sa o apuci, pentru simplul fapt ca asa este cool, pentru ca asa fac altii, pentru ca daca nu o fac, devin un paria.

Mass-media este prezenta in jurul nostru absolut peste tot, atat de des incat de multe ori nu ne dam seama ca este acolo: ma refer la panourile publicitare de pe cladiri, la flyere, la filmele care ruleaza la cinema sau la televizor. Este mult mai usor sa manipulezi o masa de oameni decat o singura persoana, deoarece mai multi oameni se influenteaza reciproc, iar mintile cele mai puternice cedeaza mai greu, dar in cele din urma cedeaza. Toti cei din jurul nostru au fost influentati intr-un fel sau altul de catre altcineva. Dar liberul arbitru ar trebui sa ne ghideze sa alegem noi de catre cine sa fim influentati. Altfel, orice canal de transmitere a informatiilor la care au acces foarte multi oameni poate crea tendinte, poate influenta, schimba cursul anumitor evenimente.

Nimeni nu este obiectiv, si nu cred ca cineva se asteapta sa fie crezut ca fiind obiectiv intr-adevar. Cu toate acestea, felul in care ne exprimam subiectivitatea ar trebui sa reflecte felul in care parerile noastre sunt chiar rodul gandirii mintilor noastre. Ma gandesc cand a fost ultima data cand am vazut ca o idee noua a izvorat din propria gandire a unei persoane din jurul meu; orice idee, ceva propriu, nou, tanar si proaspat, care sa ii lumineze fata...

Ne lasam influentati atat de simplu, incat nu ne putem opune. Foarte bine, sa ne lasam dusi de val, sa credem in societate, in ceilalti, in dorinta oamenilor de a fi mai bine. Daca un lucru este considerat bun de ceilalti, trebuie sa fie bun, atunci de ce nu mi-ar placea si mie? Daca toti fac ceva anume, trebuie sa fie ceva bun, care imi va aduce multumire de sine, si ma va ajuta sa comunic cu ceilalti, sa fiu inteles, acceptat, primit cu bratele deschise in comunitatea din care am dorit atat de mult sa fac parte... dar oare cat de mult mi-am dorit de fapt asta EU?

Daca o accept, voi fi unul dintre ei. Dar care este pretul? Ce se intampla in momentul in care ideile lor devin ideile mele? Oare imi voi da seama de asta, sau le voi accepta fara ezitare? Cand voi uita ca am voie sa gandesc pentru mine? Voi face parte din ei si voi fi multumit. Voi fi simtit acceptare, ma voi fi simtit parte dintr-un colectiv, si ii voi lasa - normal - sa imi schimbe felul de a gandi, sa patrunda in viata mea intima, in spatiul meu personal, fara nici o ezitare.

Nu, nu este nimic violent, nu este o transformare brusca, nu este ceva nefiresc, nu este o invadare, nu este ceva care deranjeaza. Dar sa nu uitam, viata poate fi stralucitoare. Totul depinde de cat de mult ignoram ce se intampla in jurul nostru.

Fotografiile sunt pe site, aici

...si Rasinariul meu

2010-11-09T21:52:00.005+02:00

Nu stiu daca vreau sa spun mai multe decat spun aceste fotografii. Pentru mine, a fost o incantare, si mai vreau! Daca nu o sa se mai poata, vreau sa gasim o alta cale sa facem asta.

Multumesc.

O dimineata la Curtea de Arges

2010-11-06T23:01:00.003+02:00

Astazi a fost foarte cald pentru perioada asta a anului. Asa ca am putut sa ma prefac cu usurinta ca este o zi de vara torida, cat timp am fost la Curtea de Arges si am profitat de cerul senin si optimist. Oraselul micut, linistit, cu oameni care te ignora cu succes, m-a gazduit in cele cateva ore in care am inlocuit asteptarea cu descoperirea si cu contemplarea.

Nu mai fusesem in acest loc in timpul vietii mele constiente, asa ca au fost unele lucruri care au putut sa ma impresioneze in mod original; de la orbul care cersea la manastire si pe care l-am vazut mai apoi plimbandu-se prin oras, detaliile in care au fost realizati peretii exteriori ai manastirii; meciul de fotbal in cine-stie-ce-liga care se joaca indiferent daca este cineva interesat sau nu de asta sau taietorii de lemne suspendati. Toate in 2 ore in care am avut timp si de o cafea la o terasa umbrita (da, era suficient de cald ca sa se fi deschis terasele, si da, este chiar 6 noiembrie). La ora 3 jumate eram inapoi in aglomeratul Bucuresti, facandu-mi drum printre masinile nervoase si oamenii dispretuitori.

Alti oameni

2010-10-20T22:06:00.002+03:00

Pe 26 martie am facut aceste fotografii unor oameni care, desi se aflau intr-un grup, imi pareau foarte singuri. In ultima vreme, am cercetat singuratatea in mai multe feluri; spontane sau aranjate, sincere sau de fatada, in pustietate sau in mijlocul multimii. De fiecare data, o persoana singura mi s-a parut mai naturala, mai sincera, mai in mediul ei, decat cineva popular si sociabil.

Cineva mi-a spus odata ca toti ne nastem singuri, murim singuri, iar compania celor din jur este doar un bonus pe care il primim pentru ca am intrat in viata asta. Ar trebui sa ne bucuram de bonus dar sa nu uitam niciodata realitatea...

Music Club

2010-07-03T01:20:00.003+03:00

Nu stiu din ce motiv am ajuns in Music Club miercuri seara. Am primit un mail si m-am dus. Atat. Am luat aparatul foto ca sa ma revansez fata de cineva. A fost o atmosfera calda (la propriu), toata lumea era inghesuita, iar la concurs conta de fapt participarea. Pana la urma mi-a placut, pana la final cand ultima formatie a stricat Thunderstruck cu o melodie populara. Am plecat facandu-mi loc printre oamenii inghesuiti pe scarile dinspre iesire, dar am ramas cu fotografiile de mai jos:

Poveste de Cornu

2010-05-27T22:26:00.009+03:00

Weekendul trecut am fotografiat magari, ne-am oprit, ne-a plouat, ne-am adapostit, am cantat, am degustat vin, am baut iar, si ne-am jucat baba oarba. Micile placeri ale vietii...

Wonderland

2010-05-10T21:06:00.000+03:00

Am fost la mare

2010-04-11T23:34:00.002+03:00

Frumoasa Roxana

2010-03-14T21:52:00.002+02:00

Cam atat a fost interesant la 4tuning Days anul acesta.

What the fuck do you want?

2010-03-12T22:39:00.000+02:00

Vreau la mare

2010-03-09T20:48:00.004+02:00

Accept si o mare murdara, plina de alge, o plaja cu gunoaie, resturi de mancare si caini vagabonzi, cu oameni rataciti. Cu vant, nisip in pantofi, miros de putrezit, magazine inchise.

In luna martie, aprilie, octombrie sau noiembrie.

Singur sau nu.

O accept, o primesc in suflet, ma intind pe plaja si ascult impotrivirea ei. Ma joc cu scoicile, le arunc in apa, fug de valurile care vor sa ma prinda. Nu ma ud.

O accept asa cum stiu ca si tu ma accepti de fiecare data cand te uiti in ochii mei.

C&S

2010-03-05T00:22:00.002+02:00

Models: Sorana and Cristina
Make-up: Mirela
Photographer: Bayar Ali

Different Sides of Curiosity

2010-01-25T23:43:00.003+02:00

Edit: China to ban eating cats and dogs (source: PlanetSave)

Eating dogs and cats–which is an age-old delicacy in China–could soon be against the law. It’s the nation’s first law against such animal abuse. Currently, dog and cat meat is viewed as promoting bodily warmth. But if the law passes, people who eat either animal could face fines of up to $730 or 15 days in jail. Organizations involved the practice would face fines up to 100-times as much.

Raising cats and dogs for meat remains widespread in China. You’ll often see it advertised as “fragrant meat,” a euphemism for dog. Cat meat is more popular in southern China where activists block trucks carrying thousands of cats to meat markets.

Ending the culinary tradition is going to be difficult even it is passed in to law, as it dates back thousands of years. Dog meat was once considered a medicinal tonic.

Dorin

2010-01-17T23:45:00.003+02:00

Long time no see!

Ar trebui sa facem un album cu toti.

Tot ce-a mai ramas...

2010-01-03T23:08:00.003+02:00

Banuiesc ca se cade un "la multi ani". Insa nu vreau sa stric tot spunand-o.

Cei multi s-au rasfirat, s-au cernut, s-au topit, s-au fasiat, s-au sfasiat, s-au divizat. Dar au ramas la fel de multi.

Poiana Velicanului

2009-12-23T00:15:00.003+02:00

Vine iarna

2009-12-09T17:12:00.000+02:00

Gina Maican

2009-12-01T14:18:00.007+02:00

Weekendul acesta am avut placerea sa lucrez cu Gina Maican, pe care poate o cunoasteti sau poate nu. Realitatea insa este ca ea este la fel de frumoasa si fermecatoare cum apare in aceasta fotografie, sau in altele de pe siteul meu.

As vrea sa multumesc Makeup Mirelei pentru incredibilul machiaj, si sper sa colaborez cu ea in continuare.

De asemenea, as dori sa multumesc staff-ului de la Hotel Christina, care ne-a primit cu bratele deschise in camerele luminoase ale hotelului si bucatarului pentru prajitura delicioasa.

Inca mai e timp...

2009-11-28T10:20:00.004+02:00

Inca mai e timp sa fac ceva ce vreau. Sa ma scol deverme pentru mine. Mai e timp pe care sa-l pierd cu altii si sa-l castig cu mine. Sa privesc cum cad frunzele. Sa calc pe un rahat de caine si sa il sterg cu migala si atent la orice ramasita. Sa pot sa arunc ness-ul la gunoi si sa-mi fac o cafea la ibric. Sa ascult o melodie de mai multe ori la rand, si nimic altceva in acelasi timp. Inca mai exista timp pentru mine.

- parcul Izvor. 28 noiembie 2009, ora 8:36

Jumatate din camera 412

2009-11-23T21:34:00.002+02:00

In afara cercului meu

2009-11-22T20:12:00.002+02:00

- Andra

Teorie despre animale

2009-09-14T22:17:00.001+03:00

Cainii ar fi prieteni intre ei
Si cainii ar fi prieteni cu pisicile
Si pisicile nu s-ar mai certa intre ele
Daca ar fi mancare suficienta pentru toti

- caini jucandu-se in fata la cherhana din Vama Veche

Provocarea

2009-09-13T21:50:00.007+03:00

13 septembrie 2009, valurile depasesc inaltimea lui, afara bate un vant rece, usturator. Apa rece ii pisca pielea, algele i se agata de maini si de picioare, iar spuma alunecoasa il trage in jos. Cu toate acestea, inainteaza incet printre valuri, asteptandu-l pe cel menit lui.

Nu este important ce s-a intamplat dupa aceea. Provocarea a luat sfarsit.
Fotografia se vede cel mai bine marita.

La Rosa De La Alhambra

2009-08-27T14:05:00.002+03:00

muzica de Melchor de Marchena, 1971
fotografii de Bayar Ali, 2009
locatie Alhambra, Granada

Spania in masuri de singuratate, descrescator

2009-08-25T16:29:00.006+03:00

Toate fotografiile sunt facute cu Panasonic Lumix DSC TZ-4, noua mea compacta de vacanta. M-am simtit foarte relaxat si odihnit sa nu duc dupa mine rucsacul cel mare si greu. Am gasit un fel de placere a point-and-shoot-ului, a modului automatic, de care nu am putut sa ma bucur de ceva vreme. Acum ca sunt acasa insa, am renuntat la el. Pana data viitoare.

Fotografiile care exprima singuratate sunt exploatate de multi oameni. Pentru ca exprima sentimente mai profunde, personajele sunt mai expresive, mai ganditoare, iar privitorii mai impresionati. Insa poti gasi singuratate si in multimi, in petreceri, in familii, in mare, in ochii din spatele camerei. Si lumea ar trebui sa stie ca singuratatea nu este neaparat un lucru trist.

Biertan, Viscri, Sighisoara

2009-08-03T18:41:00.005+03:00

Placut impresionat de Viscri. Sighisoara e aceeasi, iar de la Biertan ma asteptam la mai mult. Cu toate acestea, am aflat de existenta a multe locuri ce acestea prin zona Medias, Sibiu, Brasov, si planuiesc sa le vizitez in curand. De asemenea, ma gandesc la o serie de fotografii patrate alb-negru.

Biertan

Sighisoara

Viscri

Sfantu Gheorghe

2009-07-22T20:21:00.004+03:00

Timp de doua zile si jumatate, timpul meu a fost petrecut privind case care nu pareau la locul lor in Delta, mergand spre si dinspre mare pe un drum nisipos, terapeutic, plesnind tantari, fugind de ei, sau asteptand carnatii nemtesti sa se faca pe gratar. Aproape totul in aceste zile a fost alb negru pentru mine.

Am fost ars pe rand de soare, de vant, de aer conditionat, de papuci, de slipi, de preturi si de pasarile care ma evitau cu mare pricepere.

Nu mi-am facut o parere bine definita asupra locului, insa am invatat ca a vizita Delta nu trebuie sa contina cuvintele "patru stele", "barca rapida", "gratar de piept de pui 27 lei", "gazon", "piscina" sau "digi tv".

Parasomething

2009-07-13T22:11:00.003+03:00

X-Fighters Exhibition

2009-07-05T19:51:00.004+03:00

Bucuresti, Piata Constitutiei, 4 iulie 2009

Totul a inceput cu o prognoza de ploaie. Am vrut chiar sa plec inainte ca spectacolul sa inceapa. Pana la urma, am stat pana la prima pauza, exact cand a iesit soarele.

Pozele in varianta color si altele, cu bikerii propriu-zisi pe site la sectiunea presa.

Copaci

2009-06-30T23:51:00.001+03:00

Do you want to play with fire? (sau BFit in the Street 2009)

2009-06-02T17:46:00.004+03:00

Dimonis (Compania Els Comediants)
Beef It in the Street 2009, 31 mai 2009 :)

Noaptea in care o gramada de draci ne-au inconjurat, s-au infiltrat printre noi, au aruncat cu artificii, salata si sare in noi, ne-au alergat, au scos limba si si-au aratat partile intime, au mimat sex, au facut dus cu foc, si apoi si-au dat drumul cu foc. Si noua ne-a placut foarte mult!

Mai multe pe site.

Little left to the 6th

2009-05-25T23:41:00.004+03:00

Mate, this is for you.
It will be a day to remember!

Meet you there!

Bruxelles

2009-05-08T10:23:00.006+03:00

BXL este un oras fara o identitate precisa, este o combinatie de arhitecturi, de culturi, de rase si de limbi vorbite. A fost votat cel mai plictisitor oras din Europa (nu stiu daca din lume, poate e un oras in Canada care il depaseste), dar mie mi s-a parut un oras in care as putea locui, in care iti faci timp pentru activitati culturale, pentru dezvoltarea spiritului, pentru yoga, galerii de arta si scris carti. Fotografic, daca stai in Grand Place suficient timp, vezi toti oamenii care trec prin sau locuiesc in oras.

Un artist, picta linia orasului, si turnul unei biserici pe o panza foarte mare.

Sprijiniti de o coloana dintr-o catedrala.

Peste tot amatori sau mai putin amatori fac fotografii cu orice.

Ospatarii restaurantelor nu sunt neaparat politicosi sau primitori, dar sunt eficienti.

Dupa cum spuneam, in Grand Place poti sa gasesti subiecte foarte variate. Cu toate acestea, piata mi se pare putin claustrofoba, cladirile frumoase parca sunt prea apropiate unele de celelalte, si ma fac sa ma simt asa cum s-au simtit Luke, Han si Leia in strivitorul de gunoaie in Episode IV.

Alt artist picta intr-un stil ciudat pe o plansa ciudata, cu niste culori prea aprinse. Lumea se adunase in jurul lui si se uita mirata, iar el doar incerca sa mai vanda cate o panza.

Erau niste asiatici care meditau pe in mijlocul pajistii din Parc du Cinquentenaire.

Cu totii ne-am sucit gaturile ca sa ne uitam la Atomium, intr-adevar o priveliste spectaculoasa. Mi-a adus aminte de masinaria construita in filmul Contact, cu care Jodie Foster a calatorit in alta galaxie.

Primaria din Grand Place, seara. Ma asteptam sa fie si mai mult luminata, dar asa cum este, pastreaza intimitatea aglomeratiei din piata.

Colegi de serviciu care par speriati

2009-04-11T22:52:00.001+03:00

Sau par stresati, surprinsi, obositi, mahmuri, abatuti...

- 11 aprilie 2009, la cursuri P3

Aviatorilor

2009-04-09T17:45:00.000+03:00

Muntele Rosu - oamenii

2009-03-25T00:50:00.008+02:00

Muntele Rosu - locul

2009-03-25T00:01:00.011+02:00

M-am intors de la munte. Nu am putut sa spun asta de multa vreme. Chiar daca pentru mine a inseamnat doar o drumetie de o ora dus si o ora intors, a fost ceva ce mi-a lipsit. Mi-a resetat mintea, mi-a curatat injectoarele si mi-a deschis o lume noua in fata ochilor, o lume ce asteapta sa o fotografiez.

Everyday

2009-03-19T23:14:00.002+02:00

feeling good to be alive, alive, yea.

- Amsterdam, August 2008

Focul s-a stins, am ramas fara benzina.

2009-01-04T20:46:00.001+02:00

Revenind

2008-11-10T22:43:00.002+02:00

Am inceput sa lucrez la portofoliu.
Le multumsec fetelor din aceste fotografii pentru ajutor.

Andra

Ana

Diana

Juniorii

2008-09-23T22:44:00.003+03:00

Am avut ocazia sa asist la training-ul de initiere a noilor veniti in firma la care lucrez. De ce nu, am adus aparatul in ultima zi, ca sa le dau sansa sa isi aduca aminte de zilele astea in timp. Au fost doua saptamani in care eu si cativa colegi ne-am straduit (ca sa nu zic chinuit) sa le aratam cu ce o sa aiba de a face in lunile si anii ce vor veni. Decizia lor a fost facuta pentru moment si drumul lor se intersecteaza cu al meu printr-o intamplare. Sau poate nu.

Mini

2008-09-04T09:13:00.002+03:00

1. Mini in Berlin - in fata magazinului Ferrari prin ferestrele caruia trecatorii privesc ca si cum ar fi un muzeu.

2. Mini in Amsterdam - asortat cu o strada linistita, langa biciclete sprijinite de peretele unei cladiri.

Selectie de cafenele, Amsterdam

2008-09-03T15:15:00.006+03:00

Primaria Aradului

2008-09-03T13:31:00.000+03:00

1. Inainte de apus

2. Dupa apus

Gura Portitei, 7-10 august 2008

2008-08-14T23:17:00.011+03:00

Am ajuns si la Gura Portitei intr-un final. Probabil ca aveam asteptari prea mari cu privire la locul acesta, intrucat am fost putin dezamagit. Cel mai mult m-a afectat lipsa de libertate de acolo, felul in care cei care detin locul te faceu sa depinzi de ei pentru cel mai mic lucru, si te faceau sa platesti bine pentru asta. In afara de asta, calitatile intrinseci ale locului au facut sa fie suficienta liniste pentru o odihna si o relaxare placuta in cele 3 zile si ceva. Vedeam in fiecare zi aceasi oameni pe terase si pe plaja; din cand in cand mai aparea cate un cort nou pe plaja, si ii priveam cum il instalau, stiind ca din acel moment o sa ii tot vad prin zona.

La Gura Portitei poti sa mergi incolo sau dincolo pana te plictisesti, dar de fiecare data trebuie sa te intorci tot la complex, de aici vii si pleci - o organizare fara cusur a vapoarelor, parcarilor pe tarm, bonuri fiscale pentru orice.

Dar cred ca am vorbit destul - parerea mea personala este mult mai subiectiva decat cred ca pot altii sa suporte. Iata in cele ce urmeaza cateva fotografii de acolo.

Una din barcutele rapide care te duceau si aduceau de acolo pentru 80 RON de persoana.

Casutele care se inchiriau cu 70 EUR pe noapte in care erau incluse patul cu arcuri rupte, igrasia, dar si propriul loc de parcare al barcii.

Spre un canal, de dimineata, pe la 7 jumate, din hidrobicicleta. De la Gura Portitei, poti sa vizitezi doar vreo 2 canale si lacul. Fauna nu este foarte variata, majoriatea pasarilor sun pescarusi, insa am vazut si egrete, si 2 pelicani rataciti pe lac, si alte pasari gri, cu ciocul incovoiat...

Salvamarii somau. Cu toate acestea, timp de 2 zile au fost valuri si mai ales curenti destul de puternici.

Pescarus cu ochi de mafiot.

Facand cativa pasi in zona interzisa, am dat peste fetele de mai jos, care gasisera cel mai linistit loc din zona. Imi parea rau ca le-am tulburat odihna, dar mi-a trecut.

Cateodata asteptai o ora sa aduca mancarea la terasa. Alta data, venea in 15 minute. Cred ca depinde de cat de istet era ospatarul, sa bage comanda la singura casa de marcat din Gura.

Nu am pierdut legatura cu pamantul insa. Exista semnal pentru toate retelele, insa din pacate nu era si 3G. Vroiam sa-l sun pe Maz sa ii arat cum e pe acolo.

Cativa pescari curatau pestii pe marginea unui canal. Aruncau resturile in apa, iar un grup restrans de pescarusi cu pene mai gri profitau de ocazie pentru a se hrani. In felul acesta, ajungeam foarte aproape de aceste pasari mai salbatice aici decat pe litoralul din sud.

In ultima zi, ne-am trezit sa vedem rasaritul. Cu cateva minute inainte de a iesi soarele, oamenii veneau grupuri spre stabilopozi ca sa priveasca, ca niste zombie, pierduti de identitate. Nu a fost insa nimic spectaculos.

Intr-o noapte, am primit vizita ansamblului folcloric de lipoveni din Jurilovca. Au pornit un foc de tabara pe plaja si au incepu sa danseze si sa cante prin preajma-i. Oamenii s-au adunat si s-au bucurat de spectacol, si am observat ca unii chiar stiau si cuvintele cantecelor.

Ziua era cald, insa o briza destul de puternica te facea sa suporti un pic mai usor canicula. Bere Ciuc la pahar - 4 RON, Pepsi 0.33 - 4 RON...

In afara complexului erau mai multi oameni decat in interior, in zeci de corturi ce se intindeau pana la antenele de telecomunicatie. Toti aveau saci in care depozitau gunoiul, gratare de facut mancare, unii pescuiau pe canal, altii mancau tot la terase. Cei mai multi aveau bagaje ca pentru o luna.

Prin urmare, Gura Portitei, casa pescarusilor si a monopolului. Daca vrei sa dai libertatea din Vama pe liniste, vino aici. Insa vino pregatit sufleteste sa depinzi de cei care iti cer banii.

Cateva fotografii din natura facute weekendul trecut

2008-07-08T23:58:00.004+03:00

Manzul

2008-07-08T23:24:00.004+03:00

Am avut norocul ca intalnesc cai liberi, pe pasune. Nu stiu daca erau proprietatea cuiva, insa in acel moment ei pareau liberi, si asa imi place sa ma gandesc ca erau. Am vazut 2 cai avand grija de un manz. Am observat ca toti caii au grija de manzii lor (am vazut de asemenea o pasare tanara care nu putea sa zboare; oare ce putea face mama ei pentru ea?...). Incepea sa ploua, asa ca ei cautau un loc in care sa se adaposteasca, cred. Au alergat impreuna pe pasune pana au ajuns in dreptul meu. Am simtit pur si simplu cum cei doi cai isi protejeau manzul de mine, poate chiar de obiectivul meu indreptat spre ei. Si m-am simtit bine. Exista ceva sigur in viata asta, si acel lucru este instinctul de a proteja lucrurile la care tinem.

Teava

2008-07-02T19:49:00.002+03:00

Ma bagasem in pat, insa cand am auzit primul tunet, mi-am dat seama ca e rost de fotografii. Mi-am pus wide-ul, montat trepiedul, deschis fereastra la balcon. Prima poza, 20'' expunere - iata ce a iesit. Culoarea mov a cerului se datoreaza combinatiei dintre rosul cerului in mod normal si albastrul scurt al fulgerului. Iar teava din partea de sus este a vecinului de deasupra X-( Inca 15 minute am facut poze si nu am mai prins nici un fulger - furtuna era chiar pe sfarsite.

Oana si Nefertiti, 22 iunie 2008

2008-06-24T21:16:00.000+03:00

Ii spusesem Oanei ca in sfarsit o sa vin sa o vad calarind. Multa vreme am incercat sa ajung la centrul de echitatie, insa de fiecare data aparuse ceva. De data aceasta, duminica pe la 11:30 ajunsesem acolo. Din intamplare am dat peste un concurs, din care mi-a atras atentia calul de mai jos, masiv, puternic, dar gratios.

Cat m-am mai invartit pe acolo, printre oameni, cai, si chiar gratare cu carnaciori si mici, dintr-un grajd m-a tintit iapa de mai jos. Se uita ciudat la mine, parca vroia sa imi spuna ceva. Mai tarziu, cand am intrat ca Oana sa o ia pe Nefertiti, aceasta iapa se afla chiar acolo, si tot m-a lasat cu sentimentul ciudat ca incerca sa imi comunice ceva important.

In sfarsit, pe cai. Era deja pranz, iar caldura era greu de suportat. Nefertiti a asteptat supusa ca Oana sa se urce pe ea si sa porneasca incet spre manej. Din cauza concursului, aceasta ramasese singurul loc in care Oana mai putea calari.

Oana era toata un zambet, iar Nefertiti, desi a obosit repede din cauza caldurii, parea bucuroasa ca era din nou cu Oana. Peste ceva vreme, a dus-o inapoi in grajd, si timpul a venit ca eu sa plec. Insa cu siguranta o sa ma intorc ca sa ii vad cum sar peste obstacole pe traseul mare.

Nefertiti :)

Echipare - Dezechipare, 15 iunie 2008

2008-06-16T22:11:00.000+03:00

La ora 4 PM am plecat din Branesti, la Eforie, ca sa luam un echipament de scufundari. Am condus mai repede decat as face-o in mod normal, ca sa fiu sigur ca ajungem al timp. Am ajuns chiar putin mai devreme de inchiderea centrului de scufundari, asa ca am mai asteptat sa iasa din apa ultima tura din zi.

1. Detentor
2. Dezechipare
3. Cina

B.Fit in the Street, 30 mai 2008

2008-06-04T00:28:00.000+03:00

Am fost la festival doar vineri; in celelalte zile aveam deja alte planuri pe care nu mai puteam sa le aman. Insa ingeniozitatea teatrului stradal m-a impresionat iarasi (am fost anul trecut la teatru pe apa Ilotopie), mai ales cum toate scenetele prezentate s-au contopit la final intr-un mare concert surround (peste tot in jurul nostru, al spectatorilor - inclusiv deasupra) de fanfara, rock, si muzica clasica.

Vama Veche, 22 martie 2008

2008-06-04T00:13:00.000+03:00

Vama Veche poate sa fie foarte dezolanta in luna martie. Poti sa te deprimi enorm, de atata pustietate, bare de fier la ferestre, sarma ghimpata la Stuf... dar nu si daca te duci cu prieteni ca sa dai in minge cat de tare poti, in orice directie. Daca faci asta, poate sa nu-ti mai pese nici de accidentul stupid din parcare in Constanta, in timp ce te plimbai pe dig.

Auto Shows, 15 martie 2008

2008-06-04T00:04:00.000+03:00

La cele 4 expozitii auto-moto simultane de la Romexpo nu am gasit deloc ce cautam. Dar, nici nu stiu ce cautam acolo. Am uitat toate exponatele... iar dintre toate motocicletele, mi-a ramas in minte doar un scuter de apa, mare. 215 CP.

Tassulo, 9 martie 2008

2008-06-03T23:52:00.000+03:00

O prietena m-a rugat sa trag cateva cadre la standul Tassullo din targul de materiale de constructii de la Romexpo. Totul era cam plictisitor, pana in momentul in care si-a facut aparitia Irinel Columbeanu, cu echipa lui de bodyguarzi si de cameramani. Standul s-a umplut de trecatori care se uitam la el, nu la produsele expuse. Iar el, parea foarte interesat de ce avea sa ofere Tassullo. A jucat darts, nu prea a nimerit tinta, dar i s-au oferit cadou pixuri. In total a stat cam jumatate de ora, iar dupa plecarea sa, standul a devenit la fel de pustiu ca si inainte.

Tess Rally Brasov, 8 martie 2008

2008-06-03T23:42:00.000+03:00

Am plecat cu ideea de a prinde doua superspeciale. Una a fost insa anulata din cauza rasturnarii unui camion pe traseu. Am stat in dreptul unei curbe pe drumul Poiana Brasov - Rasnov si am urmarit concurentii cum trec, pana la apus. Frigul imi cam inghetase degetele pe aparat...

Orice are un inceput are si un sfarsit

2008-06-03T23:31:00.000+03:00

Cateodata lumina se aseaza in asa fel incat parca vrea sa ne arate ceva.