De data asta, acelasi oras fermecat m-a intampinat cu altfel de zambet. Am vazut oameni veseli, bucurosi de zilele inca putin calduroase. Bazarul de mirodenii nu mai mirosea atat de imbietor, ci era o forfota constanta, cu degustari, preturi din ce in ce mai mari. Desi m-am plimbat prin aceleasi locuri neschimbate de secole, parca sunt de fiecare data altfel. Si eu, si ele. Si de fiecare data, imi fac o surpriza, apas declansatorul in acelasi loc, si iese altceva. Si ma bucura asta, la fel cum m-am bucurat sa astept tramvaiul in diverse statii cu prietenii, obositi dupa ore de mers, sa alergam pe marginea soselelor nestiind in ce parte este feribotul in timp ce eram urmariti de un suporter beat (roman), sa mergem kilometri in plus, pentru ca nu am stiut care e cel mai scurt drum pana la podul Galata, sa fim fraieriti la masa la restaurantul de peste si multe altele.
Urcand in turnul Galata dupa apus, ne-am uitat cum moscheile se vedeau iluminate, rasarind de partea cealalta a Cornului de Aur. Era foarte aglomerat pe terasa ingusta a turnului, iar in plus de asta, o nunta statea sa inceapa la restaurantul de la ultimul etaj. In timp ce ma inghesuiam cu altii pe terasa, prin geam am vazut-o pe mireasa asezata in fata unui laptop, in timp ce un barbat gesticula grav in fata ei. In acest timp, tot restul lumii forfota spre Taksim intr-o aglomeratie care mi se parea atat de fireasca pentru un oras care traieste atat de intens.
Pozele de anul trecut, aici.
