Le Parade Alternative

De ziua Romaniei, lucru putin bagat in seama de catre mine anterior, am fost la Aerodromul Sirna, unde am putut sa ma bucur de o aglomeratie cum nu am mai vazut pe acolo. Tot felul de curiosi, pasionati de zbor sau sateni de alaturi din Tariceni au venit sa manance mici sau fasole, sa se uite "la verticala" si sa se pozeze cu militarii nemti din Al Doilea Razboi Mondial. Atmosfera a fost foarte animata, iar Sebi alerga de colo colo, fiind solicitat mai peste tot. Pilotii au facut briefingul mergand unul dupa altul cu bratele intinse in lateral, apoi stabilind ordinea in care o sa defileze pe cerul de deasupra aerodromului. 

Lebăda

Octombrie si Istanbul

Cred ca o sa ma pregatesc sa scriu simfonia mea de octombrie. Am fost si anul acesta la Istanbul, cateva saptamani in avans fata de anul trecut. Nu am mai prins ziua nationala a Turciei, ceea ce a fost bine. Nu am mai fost singur, ci cu prieteni. 

De data asta, acelasi oras fermecat m-a intampinat cu altfel de zambet. Am vazut oameni veseli, bucurosi de zilele inca putin calduroase. Bazarul de mirodenii nu mai mirosea atat de imbietor, ci era o forfota constanta, cu degustari, preturi din ce in ce mai mari. Desi m-am plimbat prin aceleasi locuri neschimbate de secole, parca sunt de fiecare data altfel. Si eu, si ele. Si de fiecare data, imi fac o surpriza, apas declansatorul in acelasi loc, si iese altceva. Si ma bucura asta, la fel cum m-am bucurat sa astept tramvaiul in diverse statii cu prietenii, obositi dupa ore de mers, sa alergam pe marginea soselelor nestiind in ce parte este feribotul in timp ce eram urmariti de un suporter beat (roman), sa mergem kilometri in plus, pentru ca nu am stiut care e cel mai scurt drum pana la podul Galata, sa fim fraieriti la masa la restaurantul de peste si multe altele.

Urcand in turnul Galata dupa apus, ne-am uitat cum moscheile se vedeau iluminate, rasarind de partea cealalta a Cornului de Aur. Era foarte aglomerat pe terasa ingusta a turnului, iar in plus de asta, o nunta statea sa inceapa la restaurantul de la ultimul etaj. In timp ce ma inghesuiam cu altii pe terasa, prin geam am vazut-o pe mireasa asezata in fata unui laptop, in timp ce un barbat gesticula grav in fata ei. In acest timp, tot restul lumii forfota spre Taksim intr-o aglomeratie care mi se parea atat de fireasca pentru un oras care traieste atat de intens.

Pozele de anul trecut, aici.

La Biblioteca

Duminica m-am intalnit cu Misha sa facem pozele pe care le tot planuiam de ceva vreme. Am considerat intalnirea ca fiind un test, si concluzia mea a fost ca mi-ar placea sa o mai pozez. De data asta, doar ne-am invartit in jurul Bibliotecii, ne-am jucat cu copiii care se dadeau cu skate-ul si cu bicla, chiar am facut poze cu copiii (i-am promis lui Andi ca o sa ii trimit poza cu Misha, sper sa nu uit), iar in final, am deranjat un catel din culcusul lui de la umbra. Totul a durat mai putin de o ora. Misha s-a dus in oras cu fetele, iar eu spre casa somnoros.

Lonely Scotland

De la mare...

A trecut ceva vreme de cand m-am intors din Scotia. Ar fi foarte multe de povestit, dar povestile nu ma ajuta sa pot sa transmit mirosul aerului rece si al balegilor proaspete, covorul moale si dens de iarba umeda si verde care scartaia la fiecare pas, felul in care simteam picaturile fine de ploaie pe fata si pe brate, in timp ce vantul ma impingea spre marginea prapastiei (literalmente). Nu pot sa transmit nici mirosul algelor, al marii, plajele azurii cu apa rece, soarele si norii, pustietatea peste tot in jurul meu. Deocamdata, pana gasesc o cale de a transmite aceste lucruri, si multe altele, o sa pun niste poze care reflecta cum ma simteam eu acolo.

... la munte

Si in momentul in care crezi ca ai vazut tot, in fata ta se deschide alt lant muntos, si alt lant muntos, vai largi care dispar in ceata, varfuri ascutite, versanti spectaculosi acoperiti cu pasuni aspre, pe care zaresti cate o poteca pe care odata, demult, umblau highlanderii cu haine groase de lana, coborau de pe calul obosit si il adapau la marginea unui lac rece de munte.

Si peste cateva mile, dai de un alt lant muntos, si esti iar surprins de cat de mic esti, desi acesti munti au majoritatea sub 1,000 de metri inaltime. Deodata, simti ca ai luat drumul regelui de la Winterfell la the Wall. Vantul se inteteste, cand iesi din masina ca sa faci o poza, te izbeste ploaia aspra si sanatoasa, uiti ca esti in tricou, incadrezi si ai tras. Filtrul este plin de picaturi care ies in poze, dar nu conteaza: picaturile au fost acolo, cu tine, ele sunt o parte din poveste.

Nu ai nimic altceva de facut, decat sa privesti ca de la inaltimea unei furnici vaile lungi. Oile sunt rasfirate pe dealuri, pe varf de munte, la margine de prapastie. Ramai tacut, asa cum ai venit. Esti un invitat special in Highlands, si cu toate astea tot ce poti sa faci este sa privesti oile care pasc calm si sa te intrebi de ce ele sunt mai fericite ca tine.

Cum sa faci oamenii fericiti

Reteta nu poate da gres. Poate sa fie repetata de multe ori, ca tot va functiona. Cred ca politicienii ar putea sa foloseasca strategia, asta daca nu o folosesc deja. Reteta are trei pasi:

1. Strangi multi oameni intr-o piata
2. Pui muzica
3. Dai cu confetti si cu artificii

Problema e ca, daca vrei sa faci un singur om fericit, iti va trebui mult mai mult de atat.

Primavara

Intr-o dimineata din primavara lui 2012, Mia a venit pe la mine si ne-am jucat cu niste poze, razand, relaxandu-ne in lumina soarelui de weekend. Mi-am adus aminte de pozele astea dintr-odata. Cred ca ar arata bine ca print mare, pe un perete, intr-un dormitor sau intr-un restaurant.

Pentru mine primavara inseamna un soare darnic, o vreme pentru care sa nu ai nevoie nici de aer conditionat, nici de calorifer, ci doar de relaxare si buna dispozitie.