Balcani

Mi-am adus aminte de pozele de la Festivalul Club A de anul acesta, de la concertul Travka. Cu o seara inainte fusesem la concertul lor din Constanta (da, stiu, poate ca am inceput sa ii urmaresc prea mult?), intr-un club micut, in care oamenii erau foarte aproape de formatie. Sambata dimineata am dat o raita prin vama, apoi m-am intors in Bucuresti ca sa ajung la timp la concertul lor pe scena de langa BNR. Nu stiu de ce am luat aparatul cu mine, nu neaparat pentru Travka, cred ca vroiam sa prind si cateva cadre cu multimea, atmosfera, Byron sau Partizan.

Pun poza asta pe blog tocmai acum pentru ca nu cred ca ar trebui sa las sa se uite asa de usor look-ul unic al lui George din seara respectiva. S-ar putea ca "look" sa nu fie un cuvant potrivit. As putea spune ca era un "antilook". M-am tot uitat peste pozele cu el de atunci incercand sa aleg una care il infatiseaza cat mai corect, insa in cele din urma am ales una in care o buna parte din detalii sunt ascunse. Cine a fost acolo, cred ca mai tine minte la ce ma refer.

Merg la concerte Travka de 6 ani de zile. In ultimii 2 ani, unul dintre principalele motive pentru care merg este ca la fiecare concert sper ca o sa cante Proprietarul de Poduri sau Balcani. Imi zic "hai ca poate de data asta fac o exceptie, poate isi incalca regula". Pana acum nu am avut noroc, dar nu o sa renunt. Ca atunci cand au cantat Riders on the Storm in MTR (foarte tare Alexei la clape atunci!). Cine s-ar fi asteptat la asa ceva?? Cantitatea de Travka din sange oscileaza. Travka te dezamageste ca si echipa de fotbal cu care tii de ani de zile, sau ca fata de la care intotdeauna ai sperat mai mult. Dar asta este perfect normal, pentru ca toate fac parte din viata. 

De asta rasaritul m-a prins uneori prea confuz, 

Cu momente de rutina in care m-am intrebat 

De ce esti atat de schimbat.

 

 

Par l'intelligence dominent

M-am intalnit a doua oara cu Mihaela ca sa facem poze cu noul ei tatuaj. Fiind in timpul saptamanii, am putut sa facem poze doar dupa serviciu, si prin urmare am vrut sa profitam de lumina calda a apusului, dar vroiam de asemenea si un loc deschis, larg, in aer liber. Mogosoaia este ultra-super-utilizata de orice fotograf, dar dupa parerea mea, Mihaela a reusit sa atraga asupra ei atentia in poze, astfel incat pe nimeni sa nu intereseze unde exact sunt facute.



Am vazut ca locul in care acum un an era un teren viran uracios, cu statuia lui Lenin abandonata ca cireasa de pe tort, s-a transformat intr-un parc curat, frumos aranjat, in care se plimba parinti cu copii, oameni cu caini, tineri, si cupluri. Desi pornisem initial cu ideea sa pozam intr-un spatiu parasit, ne-am adaptat repede si a prins bine ca am gasit si podul acela micut peste un iaz artificial, din care mai sareau pesti din cand in cand.







Bineinteles ca ne-am oprit si la lac, in dreptul palatului putin, chiar dupa ce soarele se ascunsese in spatele vilelor de pe malul de vizavi (cred ca soarele ar fi incaput in vilele alea daca era mai aproape!), si am avut si public. La final, Mihaela a luat si un suvenir, cu permisiunea gardienilor. Iar eu am plecat de acolo, gandindu-ma oare ce s-o fi intamplat cu statuia lui Lenin...

PS: Nu mai povestesc despre accidentul de masina in care am fost implicat pana sa ajungem acolo, dar a fost amuzant.